În cele din urmă, mai multe legiuni au fost trimise pentru a-i captura pe Bulla Felix și banda acestuia. Dar prinderea lui nu a fost o sarcină ușoară. Banditul a contat pe sprijinul populației, care în mai multe rânduri i-a acordat ajutor și protecție. Problema era că nu exista nimeni care să fie dispus să-l trădeze; nimeni în
Roma Antică a fost un oraș-stat a cărui istorie se întinde în perioada de timp cuprinsă între 753 î.Hr. și 476 d.Hr. Pe parcursul existenței sale de douăsprezece secole, civilizația romană a trecut de la monarhie la republică oligarhică și, apoi, la imperiu extins. Ea a dominat Europa de Vest și întreaga arie în jurul Mării Mediterane, prin cuceriri și asimilare, însă
Cetatea Sarmizegetusa şi monumente din Roma Antică pot fi vizitate virtual, la prima expoziţie 3D din ţară, de la Muzeul Naţional de Istorie din Cluj-Napoca. Vizitatorii trebuie să se aşeze în faţa unui ecran, iar cu ajutorul unui soft pot ridica obiecte, se pot plimba în interiorul obiectivelor, între timp primind informaţii despre diverse obiecte.
Voci principali: Roma (città antica), 14 regioni di Roma augustea. Principali monumenti di. Roma antica. Mausoleo di Adriano. Castra Praetoria. Mura serviane. Terme dioclezianee. Terme costantiniane. Circo di Nerone.
Avem o baza de date care creste pe zi ce trece si suntem siguri ca daca nu acum, in viitorul apropiat cu siguranta o sa adaugam referatul Roma antica monumente. Expansiunea Romei Intre 753-27ien expansiunea romei intre 753-27 i.e.n. aproape acum 3000 de ani, oierii si-au construit case pe dealurile de langa tibru. aceste asezari au crescut treptat si astfel au
Eo8wuu.
monumente din roma antica